Instituţiile publice s-au lins pe bot

Guvernul a interzis instituţiilor publice să achiziţioneze, în 2008, imobile, autoturisme, mobilier, aparatură electrocasnică sau de telecomunicaţii pentru birou şi aparate de aer condiţionat, informează Realitatea.

Foarte bine aş zice eu, dar asta sună ceva în genul:

-Colega, am o idee. Hai să cumpărăm cât de mult putem în anu’ ăsta (2007), covoare, scaune, aparate de aer condiţionat, poate şi câteva maşini şi dup-aia le interzicem la restul instituţiilor publice din ţară să facă vreo achiziţie în genul ăstora. Aşa dăm şi noi mai bine şi ne mai spălăm mâinile. Ce zici?
-Bien sur, mon ami, bien sur!

via evz

Revenim la vechile obiceiuri

A revenit căldura, iar afară vedem din ce în ce mai multe motociclete şi maşini cu evacuare sport, ca în ultimele 2 (primă)veri. În Craiova, dacă mergi de la Institut până în centrul oraşului, e imposibil să nu auzi cel puţin câteva motociclete şi maşini care îşi etalează minunatul sunet al motorului. Dacă maşinile nu depăşesc 35 km/h şi merg pe lângă trotuar cu muzica la maxim (manele sau minimal, de la caz la caz), motocicliştii (fără cască, evident, de figurile lor e vorba) mai sperie un pieton, mai merg pe o roată, mai fac un slalom, mai dau într-un stâlp, le mai plâng mamele o săptămână că ale lor odrasle s-au dus prea repede etc. Ca să nu mai vorbesc de idioţii care se plimbă non-stop cu scutere. Scutere care te scoală din pat de la orice oră vrei cu sunetul lor specific. Apropo, la noi în oraş pe cei din urmă îi puteţi recunoaşte după căştile cu mătura aia în cap. Cine ştie, cunoaşte.

E o lume oraş ţară minunată şi iubesc locuitorii acesteia.

Organizare-n pom

Aştept cu nerăbdare ziua în care ora programată începerii unui examen/unei olimpiade să se respecte. Nu să fim chemaţi la ora 8 şi să stăm până la 10 aşteptând subiectele. Sau sunt prea nerăbdător?

O fiţă

Nu suport listele de genul “101 resources for…” în care ideile sunt aruncate aiurea în paragrafe, fără să fie numerotate. Sau măcar să se folosească un <ul>. Chiar dacă fiecare are parte de câte un alineat, sunt destul de greu de observat. În plus, în timp ce unii au timp să citească 1000 de cuvinte pentru fiecare articol, alţii vor să vadă mai bine ideile principale şi să citească mai mult despre lucrurile care îl interesează.

Antreprenori. Pff.

Salvaţi animalele, spânzuraţi oamenii

Click aici (imagini dure) pentru a vedea gestul unui copil retardat, fără viitor şi dezaxat. Sau mă rog, ce o fi, copil nu prea e.

Da bă dobitocule, îmi doresc să fii torturat până simţi că nu mai poţi, bătut cu lanţu’. Da-v-aş cap în cap pe tine, pe mă-ta, pe tac-tu, pe handicapata care te filma şi pe toţi care se uitau. Călca-v-ar maşina, sper să vă găsească poliţia în bălţi de sânge, cu corpurile în stare avansată de putrefacţie. Asta meritaţi, retardaţilor. Tu şi toţi care te lasă să faci asta.

Deja mi-e scârbă.

Mesaje moka, din nou

Weekendul ăsta trimiţi SMS în reţeaua Orange cu 1 cent/SMS şi în reţelele internaţionale cu 7 cenţi/SMS, de vineri de la ora 18, până duminică la ora 24.

Ca şi pe 22 februarie, Orange le face o favoare posesorilor de N70 fără pic de credit, sau tuturor utilizatorilor care sunt îndrăgostiţi de minunile pe care le face beepul. Sau, în cel mai rău caz, mesajul.

Profesori nenorociţi

Spuneţi-mi, vă rog, că nu toţi profesorii sunt aşa. Că oricum nu vă cred.

Nu înţeleg cum pot profesorii să fie atât de nesimţiţi încât să facă pe dracu în patru în aşa fel încât să te duci la concursuri sau olimpiade. Dacă te contrazici cu ei, o să ai viaţă grea în timpul semestrului. Că de bună voie nu vor să înţeleagă.

Azi am stat la orele de informatică, în laborator. În toată sala eram 4 oameni. Cu tot cu profesor. De ce m-am dus, când toţi plecaseră? Că m-a chemat profa pentru a mă înscrie într-un proiect. Bun, m-am înscris. “Auzi, ia stai, să-ţi mai arăt ceva”. Ok, ce dracu să fac?! Dup-aia văd că-mi mai arată un proiect. Cu o faţă din-aia blândă, îmi cere să mă înscriu, pe motiv că e uşor să construieşti un site pe una din temele pe care le dădeau organizatorii. Tanti, particip deja la 2 proiecte plus unul care e mai important decât toată materia pe care mi-o predai din clasa a IX-a. Mai e olimpiada judeţeană de engleză. Şi mai am şi alte proiecte pe-acasă. N-AM TIMP, BLONDO! Dar na, mă gândesc că poate reuşesc şi fac ceva mai sumar şi-mi zic că poate merită să încerc. În fine. După ce se ridică preastimabila de la calculator, îmi arunc ochii mai atent peste proiect şi dau un scroll. Şi văd ce se acordă în cazul obţinerii unor locuri fruntaşe. Nici mai mult, nici mai puţin de $1000, bani care se înmânează şcolii. Eu ce primesc, în schimb? O diplomă. Şi aia, în funcţie de cât de avansat e retardul mintal al profesorului/profesoarei, că poate fi de fapt copia xerox a diplomei.

Pe bune acum, aşa rău am au ajuns? Să câştige şcoala de pe urma elevilor buni şi care se implică? Iar profesorii să facă pe dracu în patru să te ia la o olimpiadă sau un concurs ca să-şi câştige nişte puncte şi CD-uri cu softuri gen Adobe Photoshop gratuite pe care eu nu dau 2 bani ? Păi du-te şi alege-ţi alt fraier care chiar crede că îi oferi marea cu sarea, dacă îi dai o hârtie idioată pe care scrie “Diplomă” în timpul liceului. I don’t give a fuck, sunt în stare să mă descurc şi singur.

Hai să h4cs0rim

Dumnezeule, încă unu’. Autorul, acelaşi inteligent de care vorbeam şi pe blogspot, în urmă cu câteva luni. De data asta ne învaţă cum să “spargem parole de Y!”. Dumnezeule, mă întreb când va trece această perioadă. Nu e copil din şcoala primară/generală care să nu vrea să hăcuiască şi el o parolă de Y!M. Beleaua e cu ăştia mai mari (din punct de vedere al vârstei, că…), gen Krakiun (nu, nu mai dau link).

Mai sunteţi mă mulţi? Sau conturile de Y!M sunt atât de utile şi interesante, încât vor exista întotdeauna pasionaţi? Dar deh, se caută în prostie pe google.

Maxima zilei

Un om de succes este acela care poate construi o fundatie solida cu caramizile pe care altii le arunca in el.
David Brink

O cugetare despre succes care se aplică în viaţa reală. Şi de care ar trebui să ţină cu toţii cont de ea. În cazul meu s-a aplicat, chiar dacă încă nu pot spune despre mine că sunt “omul de succes”. Mi-am demonstrat că poţi să faci multe lucruri singur, fără să te bizuieşti pe alţii şi fără să vorbeşti prostii pe care încerci, totuşi, să le redai ca idei bune. Fără să te faci că înţelegi ce spune cel de lângă tine şi să faci pe deşteptu’. Iar atunci când se prinde omul că eşti un idiot care încearcă să pară deştept, arunci cu noroi şi în alţii: “crede-mă, nici ei nu sunt mai presus”. Prostii şi proşti de genul ăsta vedem peste tot în România, cu sau fără voia noastră. Ei sunt genul de oameni pe care nu-i suport. Oameni proşti care n-au habar de ce vorbesc, dar continuă să-şi aerisească molarii, privindu-i de sus pe restul.

Îmi plac oamenii modeşti care tac, dar le fac. Şi zilele astea am fost unul din ei (acum eliminăm modestia). Sincer, e o deosebită plăcere când pui retardaţi cu gura mare şi cu capu’ gol, ca cei de sus, în cur. Bineînţeles, după “succes”, taci în continuare. Îi laşi să putrezească în inteligenţa lor, chiar dacă încă au impresia că sunt mai presus decât alţii.

Articol obscur bazat pe un proiect despre care veţi afla mai multe în mai-iunie.

Când terenul de fotbal nu te mai atrage…

Te joci cu mingea pe şcoală.