Se făcea că e ieri. În timp ce mă uit la fundul unei tipe, aud, din spate, următoarea discuţie dintre un băiat (o să-l alintăm X) şi o fată (o s-o alintăm Mumu):

X: Uite-l pe ăla din X5. Ia vezi, e mişto tipul? Tânăr?
Mumu: Iea, da’ dacă e bătrân, ce-are? Hihihi. Lasă, că moare repede. Ar fi bun.

Tipa avea pe la 18 ani, cu nişte caiete în geantă, ultima modă printre liceeni. Ni s-au întâlnit privirile când cobora din autobuz, cu paşi suavi şi spărgând cu pasiune baloanele de gumă.

Nimic nou sub nori, nu aud prima oară, toată România ştie că le găsim pe toate drumurile. Dar e altceva când prinzi totul în direct. În plus, mi-am amintit de faza la care am fost martor prin vară, tot în autobuz. Exact acelaşi scenariu. Ce tristuţ, 90% din astea folosesc transportul în comun.

Cum spuneam, e frumos cu autobuzul pe la oraş.

Mie mi-au plăcut C5-ul şi blonda (Dan a făcut mai multe poze, vedeţi la el pe blog).

PS: un tip (gelat, lanţ, tricou mulat, you catch the drift) stătea în spatele opel-ului GT şi le spunea celorlalţi masculi care erau cu el: “să moară mama, zici că are cur de ferrari”. Da, frăţie, aşa e, forţă, tati!

Transpir io ce transpir, oprim în staţie. Mai coboară 2, mai urcă 3, mai coboară 5, mai urcă doo. Deşi de afară se putea vedea probabil cum stau oamenii ca evreii mergând spre lagăre, 2 pisde se opresc în faţa uşii. Un butoiaş (adică o prinţesă mică şi îndesată, cu şuncile-i revârsânde, dar cu aur la gât) şi o capră blondă de 1.80, la fel de aurită, cu ditamai decolteul, sutien mov şi chiloţi mov scoşi la vedere. Ambele piţipoance de primă mână, dacă nu v-aţi prins. Începe discuţia între ele.

-Fată, după ce ajungem colo, ce facem şi cu ce mergem?
-Păi ne dă ăla banii şi ne duce cu maşina, fată
-Fată, ce bine. Duamne, uite şi tu, avem maşini luxoase şi mergem cu autobuzul. Dracu, să nu ne vadă careva. (şi se pune pe un râs din ăla specific lor, enervant)

N-am vrut să fiu atent la ce discutau, dar am fost oarecum obligat. Când am auzit-o pe blondă, m-a bufnit râsul. De regulă încerc să mă abţin de la astfel de chestii în public, dar azi nu mi-a ieşit. M-am forţat să nu scot vreun sunet, am reuşit să tuşesc, dar tot am tras un zâmbet larg şi de necontrolat. O pisi simpatică şi încă vreo 3 persoane m-au observat, au început şi ele să rânjească. Apropo, bănuim cu toţii cât au transpirat gagicele pentru banii ăia şi pentru a sta în pielea unui scaun de maşină luxoasă. Iar cât de luxoasă o fi n-are rost să discutăm.

Dup-aia şi-au continuat discuţiile de prinţese elevate.

Blonda către butoi, fiind ironică şi zâmbind că i-a reuşit:
- Fată, ziceai că vrei la saună. Acu’ mai vrei?
- Hahaha, nu mai vreau, fată, gata.

Mai departe, au vorbit despre creme autobronzante şi uleiuri. Făh, mânca-ţ-aş lanţu’, eşti deja ţigancă, ce căcat mai faci cu bronzul, ţi-e că nu te crede lumea? Iar data viitoare luaţi-vă banii după ce vă oferiţi serviciile, nu mai lucraţi pe datorie.

E frumos cu autobuzul.

Pe lângă asta, totuşi, am dat peste o grămadă de oameni cu bun simţ. Oameni cu obraz, simţiţi, care ştiu cum să se poarte în public şi mai ales într-o sală de teatru. Ce făceau oamenii ăştia? Păi:

• vorbeau între ei non-stop. despre orice. de la cât a durat partida din seara de dinainte până la ghicirea următoarei replici de pe scenă;
• fluierau;
• deşi eşti anunţat să îţi opreşti telefonul mobil, pe ei nu îi interesa. mai mult, dacă le sunau telefoanele, nu se sinchiseau să închidă răspundă prea devreme. şi vorbeau fără nici o problemă;
• îşi făceau poze. de haifaiv;
• fluierau la fiecare fază în care i se ridica rochiţa Adelei;
• făceau glume proaste cu voce tare. ca să amuze publicul, desigur;
• făceau observaţii (tot cu voce tare) la adresa actorilor.

Bineînţeles că e vorba de preastimabili şi domnişoare cu cercei Nike, respectiv D&G.

Apropo, se încumetă cineva să facă un ghid despre cum să te comporţi la teatru? Poate-poate le vine mintea la cap unora.

Dar tind să zic că mai bine s-ar scoate câte ceva din literatura obligatorie la bac şi s-ar face dracu nişte gramatică în liceu, că 80% din elevii 9-12 sunt incapabili să scrie câtuşi de corect 3 fraze. Pot să garantez pe ce vreţi voi că a fi capabil să scrii corect din punct de vedere gramatical reprezintă mult mai mult decât a avea cunoştinţe în ceea ce priveşte iluminismul sau umanismul. Ar mai fi nevoie de dovezi?

Mai mult decât atât, ce-ar fi să se rezolve mai întâi problema siguranţei în şcoli?

Apropo de articol, de când mama dracu “a spama” înseamnă “a asculta”? Sau “omg” “doamne fereşte”? Bre don’şoară Andreea Archip, Paştele mă-sii de jurnalism. Sau să spunem “Paştele mă-sii de licean prost”?

Aflat într-o vizită de lucru în Siria, preşedintele Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa “copiilor de 26-30 de ani şi a oamenilor în toată firea a căror “pasiune şi sport naţional este jignirea şi denigrarea ţării la TV şi în presă”.

Ok, denigrăm ţara. Asta nu se întâmplă numai în mass-media, căci majoritatea românilor vorbesc “frumos” de ţărişoara lor. Trecând peste faza cu acei “copii de 26-30 de ani”, hai să ne gândim ce e frumos şi de lăudat în ţara asta. Adică străzi n-avem, autostrăzi nici în vise, trafic fluent nici atât, sistemul de învăţământ e de căcat (şi educaţia lipseşte cu desăvârşire), terenuri de sport din părţi, transportul în comun e sub orice critică, sistemul sanitar e varză şi exemplele pot continua. Ca să nu mai vorbim de scumpiri, care au loc de câteva ori pe an, salariile rămânând aceleaşi. Apropo, se vorbea la un moment dat de faptul că anul acesta am avut mult succes în agricultură. N-ar trebui să se vadă asta şi în preţurile unor produse alimentare?

Sună bine şi sfaturile de genul “înainte să îţi critici ţara, mai bine ai face ceva”, dar ce poate face un simplu cetăţean mai mult decât să se supună legilor şi regulilor de bun simţ? Că cică încă nu ai voie să împuşti politicieni la momentul de faţă.

El a menţionat că, probabil, cei care pot să iubească cu adevărat, în zilele acestea, sunt “cei pe care viaţa i-a făcut ca mult timp sau întotdeauna să trăiască departe de ţară”.

Clar, că pe ei i-a gonit binele din ţară. În cel mai bun caz, le e dor de rude şi de Carpaţi, care sunt încet-încet distruşi de retardaţi. În rest, trebuie să fii idiot să spui că ţi-e dor să te întorci în ţară, atunci când te-ai stabilit la casa ta pe alte meleaguri.

Sau poate că eu sunt idiotul şi nu văd unde-i binele de-aici. Îmi deschide cineva ochii, cu argumentele de rigoare?

Articolul cu pricina îl puteţi găsi aici.