Am început să acord o mai mare importanţă plimbărilor cu autobuzul, de la o vreme. Nu merg foarte des, dar când o fac, nu prea mai regret.
Se făcea că e ieri. În timp ce mă uit la fundul unei tipe, aud, din spate, următoarea discuţie dintre un băiat (o să-l alintăm X) şi o fată [...]
Tag Archive for 'cocalari'
Faţă de ultima ediţie, au fost mai puţine maşini, mai puţină lume, mai puţini bani, mai multe reduceri. Cei care îţi puteau răspunde la întrebări (sau cel puţin cei de la Honda şi Mazda) au fost de treabă. Nu toate maşinile au fost deschise, dar în cazul în care erai hotărât să cumperi ceva, se [...]
Mă duceam azi spre Craioviţa cu un microbuz Bacriz (da domne, ştiu, dar n-aveam maşina acas’). Cei din Craiova ştiţi cum lucrează băieţii, plini de adrenalină, iau călători cât cuprinde (gen 5 oameni pe scară, iar pe spaţiul dintre scaune intră 12-15 lejer) şi se dau de-a latu’ mai ceva ca Sebastien Loeb. Să nu [...]
Am văzut zilele trecute piesa “Se caută un tenor”. De zilele Craiovei n-am apucat bilet, din păcate. În fine, a fost interesantă. Amuzantă, actori buni, o plăcere să o vezi (ca şi pe Adela Minae, de altfel :) ).
Pe lângă asta, totuşi, am dat peste o grămadă de oameni cu bun simţ. Oameni cu obraz, [...]
Mai nou, s-a descoperit că tinerii folosesc în viaţa cotidiană acelaşi limbaj ca şi pe internet. Pe scurt, s-a descoperit roata. Adică în loc să zâmbească, spun “lol”, în loc să zică “revin imediat”, folosesc “brb” etc, ştiţi despre ce e vorba. Într-adevăr, poate fi considerată o problemă, deşi uneori folosesc şi eu, în mod [...]
Aflat într-o vizită de lucru în Siria, preşedintele Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa “copiilor de 26-30 de ani şi a oamenilor în toată firea a căror “pasiune şi sport naţional este jignirea şi denigrarea ţării la TV şi în presă”.
Ok, denigrăm ţara. Asta nu se întâmplă numai în mass-media, căci majoritatea [...]
De ce mai mult de 80% din cocălari ascultă şi Paraziţii?
Tags: cocalari, muzica
Da, cocălari? Pe lângă faptul că mi se pare scârbos ca bărbat să-ţi expui picioarele în plină stradă, şlapii fac rău. Nu că m-ar deranja pe mine chestia asta. Mai multe citiţi aici.
Tags: cocalari, sanatate
Mă distrez. Rău. Nu de alta, dar descopăr pentru a suta oară curiozităţile adolescenţilor traumatizaţi de trend, de “ce se poartă”, de look şi de popularitate. Emo, foşti manelişti, actuali minimalişti, gata să-şi taie venele pentru simplul fapt că aşa fac şi alţii. Podiste la 14 ani, nehotărâţi cu privire la “style-ul” pe care vor să îl adopte. Incapabili de a localiza America [...]

