Donaţii şi donatori

Un fel de frustrări, 3 la număr.

1. “Din pensia mea de 300 de lei, am donat 30 de lei pentru copiii din Haiti” – dacă tu te scremi ca să-ţi plăteşti întreţinerea, obişnuieşti să mănânci ciorbă de urzici şi totuşi, faci astfel de lucruri, nu eşti nici demn de milă. Ai impresia că viaţa ta după moarte va fi frumoasă şi îmbelşugată pentru că ai făcut un gest frumos. Mai bine ţi-ai cumpăra becuri în casă, te vei simţi mai bine pe o perioadă mai lungă de timp. Îi ajuţi pe alţii atunci când poţi şi îţi permiţi.

2. De câte ori e vorba de vreo donaţie făcută de o persoană publică, vine românul şi aprinde lumina: “ah, păi a dat banii ăia doar pentru imagine, normal”. Nu, mă, a făcut-o ca să o răsplătească Dumnezeu. A donat ca să-i crească levelu’ de stimă în purgatoriu. Din moment ce omul a ajutat nişte persoane/a luptat pentru o cauză, de ce te mai interesează motivul?

3. Când ajungeţi bogaţi, dacă plănuiţi să faceţi donaţii, nu mai construiţi biserici. Nu-i aruncaţi pe foc, ci echipaţi un salon de spital, renovaţi o şcoală, donaţi-i unei organizaţii neguvernamentale, ajutaţi artiştii cu talent sau bolnavii.

Fiţi şi voi isteţi.

Trance week 28.02.10

Azi, anthem trance: DJ Merlin & DJ C-Bass – The Human Spirit.

Reporter de liceu

Fundaţia Soros România organizează proiectul pilot, numit “Reporter de liceu” care urmăreşte selectarea a şase licee din ţară pentru a implementa şi dezvolta simţul civic în rândul tinerilor, prin intermediul jurnalismului cetăţenesc.

Fiecare echipă îşi va face o revistă a liceului pe o platformă de blog, care va conţine materiale ce vizează viaţa tinerilor, şcoala, evenimente locale, activităţi extraşcolare, etc. Proiectul include şi traininguri sau cursuri, în vederea pregătirii profesorilor şi a elevilor de a coordona profesionist o publicaţie. (via Jiunimea)

Consider că e o idee foarte bună şi o susţin. Elevii de clasa a XI-a care se consideră capabili a scrie în limba română şi să contribuie la revista liceului ar trebui să profite de ocazie. Aparent, e unul din proiectele în care merită să te implici în timpul liceului.

Pe de o parte, e mişto că poţi cunoaşte persoane competente (cu puţin noroc). Asta dacă nu le cunoşteai deja. Am făcut şi eu parte pentru puţin timp din redacţia revistei liceului meu, dar cum a venit clasa a 12-a, s-a retras toată lumea. Din câte am înţeles, acum s-ar fi ales praful. Elevi “capabili”, deh.

Cel mai prost documentar

E vorba de Surplus. Se discută despre societatea de consum şi problemele pe care aceasta le generează. Nu îl recomand, e foarte slab, conţine foarte puţine informaţii (plus că e deja la mintea cocoşului faptul că americanii sunt cei mai mari consumatori ai planetei) şi îţi iroseşte timpul. Se trage de timp pentru a scoate cele 50 de minute. E un fel de film românesc. Sux ass.

Trance week 14.02.10

Markus Schulz – Do You Dream (Uplifting Mix)

Poliţist, adjectiv (2009)

L-am văzut azi-noapte, în încercarea de a adormi. Am reuşit, după aproape o oră. Nu înţeleg de ce s-ar gândi regizorul să filmeze o persoană preţ de câteva minute făcând fix acelaşi lucru. Adică nimic. M-am săturat de scenele în care Dragoş Bucur era filmat 3 minute mâncând, alte 2 bând bere, alte 4 fumând o ţigară şi de reprizele de aproape 1 minut în care era filmată casa unui personaj. Asta nu e artă, nici subtilitate, ci dă în partea cealălaltă.

Cum spuneam şi la Weekend cu mama, alt film românesc. Multe ţigări, tăcere, plictiseală. Film prost. Nu înţeleg cum a putut fi premiat la Cannes. De-asta nu îmi plac filmele româneşti.

link cinemagia

Ghiolbănismul şi prostia înfloresc în România

Hai că mi-era dor. Se dă următorul clip spre analizat:

Acum să-mi explice şi mie cineva câtă minte să ai, la 50 de ani, încât să filmezi cum fac unii accidente la minut pe polei, în loc să faci vreun semn şoferilor să încetinească. Dotat din născare, începi să şi vorbeşti:

-De-aia am venit să mai mă uit, că-mi place

-Băăăăi nu în maşina mea, măăă. Moaaamă ce-o trecut-o, măăă.

Deci “io am venit să mă dixtrez aicişa, da? nu să fac pe miliţianu’, da?”. Ăla probabil are şi copii, voi realizaţi? E frumos să vezi cum dă românu de necaz, e comedie mai a dracu decât seinfeld. Incompetentul ăla a văzut 25 de tamponări timp de o oră. Adică timp de o oră, el a stat şi s-a hlizit la accidentele şoferilor. Nici nu are inspiraţia să-şi mute maşina de lângă semafor.

Restul spectatorilor mai că fac pariuri:

-Gata, l-o luat, l-o luat!!
-No, no, scapă, scapă!

-Uite-ooo, moaaamă!

Mă gâdilă la corazon când îi văd. E încurajator.

ps: cârligul de remorcare ftw.

Trance week 31.01.10

Cred că fulgerică este primul blogger de care am aflat că e fan al muzicii trance (vocal, în mare parte, din ce am observat). Îmi permit să-i urmez exemplul şi să postez, săptămânal, câte un mix care merită ascultat de cei care gustă genul. Sugestiile sunt întotdeauna binevenite.

Azi avem Dance 2 Trance – Power Of American Natives 2009 (Markus Schulz Remix)

ps: o altă asemenea serie mai puteţi găsi la anzia.

De ce sunt un blogger de top

De-asta:

Printscreen-uri făcute la afaith, ovisebdan, Pearltrash şi Urso. Estem şi noi A-list bloggers? Estem. Tenchiu, camăghen.

Mă declar fan tu.ro

În primul rând, sunt fan al tricourilor. Fac parte din cei care le poartă şi iarna, pe sub geacă, dacă nu cumva sunt temperaturi precum cele de săptămâna asta.

Până în momentul de faţă, deţin 3 tricouri de pe tu.ro. Sunt mulţumit de material (cine a purtat Fruit of the Loom ştie ce vorbesc) şi de imprimeuri. Deşi le-am spălat doar de câteva ori, nu par să se decoloreze, sau să intre la apă. Preţurile tricourilor sunt acceptabile, 35 de lei.

Livrarea se poate face prin firme de curierat sau poştă. La ambele comenzi am ales a doua variantă, pentru 9 lei ramburs, în 2 zile au ajuns. Din păcate, însă, se vrea renunţarea la livrarea prin poştă, pentru că trăim în România.

Până acum mi s-a spus că sunt interesante şi mişto. Iar profa de biologie m-a văzut purtându-l pe ăsta şi s-a gândit să facă o glumiţă şi să mă întrebe din genetica umană. Eu îi răspundeam cu mesajele de pe tricou.