Donaţii şi donatori

Un fel de frustrări, 3 la număr.

1. “Din pensia mea de 300 de lei, am donat 30 de lei pentru copiii din Haiti” – dacă tu te scremi ca să-ţi plăteşti întreţinerea, obişnuieşti să mănânci ciorbă de urzici şi totuşi, faci astfel de lucruri, nu eşti nici demn de milă. Ai impresia că viaţa ta după moarte va fi frumoasă şi îmbelşugată pentru că ai făcut un gest frumos. Mai bine ţi-ai cumpăra becuri în casă, te vei simţi mai bine pe o perioadă mai lungă de timp. Îi ajuţi pe alţii atunci când poţi şi îţi permiţi.

2. De câte ori e vorba de vreo donaţie făcută de o persoană publică, vine românul şi aprinde lumina: “ah, păi a dat banii ăia doar pentru imagine, normal”. Nu, mă, a făcut-o ca să o răsplătească Dumnezeu. A donat ca să-i crească levelu’ de stimă în purgatoriu. Din moment ce omul a ajutat nişte persoane/a luptat pentru o cauză, de ce te mai interesează motivul?

3. Când ajungeţi bogaţi, dacă plănuiţi să faceţi donaţii, nu mai construiţi biserici. Nu-i aruncaţi pe foc, ci echipaţi un salon de spital, renovaţi o şcoală, donaţi-i unei organizaţii neguvernamentale, ajutaţi artiştii cu talent sau bolnavii.

Fiţi şi voi isteţi.