Când bloggerii nu bloguiesc

De când nu mai sunt aşa activ în mândra blogosferă, sunt deseori întrebat “bă, tu nu mai scrii nimic pe blogul ăla”? Nu numai pe Y!M, ci şi in real life (deci wow). Ceea ce mă face să mă simt important. Haaaaa.

Motivele posibile pentru care unii ca mine iau câteva pauze din luni în Crăciun sunt uneori evidente:

1. odată ce ajungi să defechezi bani, ţi se cam taie de toţi şi toate
2. când eşti faimos, ţi se cam taie de tot şi toate
3. când lumea e prea mică pentru tine, ţi se cam taie de tot şi toate
4. când ai tot ce vrei, ţi se cam taie de tot şi toate
5. deseori, ţi se cam taie de tot şi toate.

Sau există şi alt gen de motive, precum:

1. pur şi simplu, ţi se cam taie de tot şi toate
2. nu ai timp de blogul personal şi acesta nu reprezintă o prioritate
3. poate cea mai importantă scuză pentru unii e aceea că nu sunt motivaţi. Nu vorbesc de numărul de comentarii, ci din punct de vedere financiar. Rareori e vorba de comunitatea formată în jurul unui blog personal, pentru că odată ce îţi place o persoană, o poţi invita la o ţuică de pufoaică într-un bar select (apropo, îmi adusei aminte de articolul lui Gabi: viaţă 2.0. Găsiţi şi exagerări, dar în anumite privinţe are dreptate).
   Atunci când nu-ţi permiţi să plăteşti domeniul sau contul de găzduire, da, banii contează. Urinezi cu boltă pe numărul ăla mare de comentarii, dacă tu nu ieşi în oraş când eşti invitat, doar ca să-ţi ajungă banii pentru întreţinerea blogului. O subtilitate mega-finuţă: şi pictorii mor de foame.

Nu e nevoie să mai menţionez că scuzele mele sunt primele 5.

PS: nu-i mai minţiţi că, deţinând un blog personal, au şanse să-şi permită Audi A8, că ajung să dea în droguri.