Nov 16, 2009

BMW xDrive Tour Craiova

Sâmbătă a avut loc acest eveniment, a durat foarte puţin, destul de slab organizat (îl putem numi mai degrabă un simplu test drive), şi de care am aflat în ultimele 2 ore în care se puteau face înscrieri. Am fost cu Gabi şi Dan, de data asta. Alte 2 persoane m-au refuzat, heh :D

Maşinile puse la dispoziţie au fost un BMW X1 cu motor de 2 litri, un 330 diesel şi un 525, tot cu motor diesel. Vedeta, BMW seria 5 GT nu putea fi testată, poate doar dacă aveai pile pe acolo. La fel şi noul BMW seria 7. Ca să fiu drăguţ, a fost clar mai bine la Piteşti.

Am condus un 525d xDrive (nu am poze de la eveniment, n-am mai luat camera) doar câţiva km, pe centura Craiovei, motiv pentru care nu pot spune multe despre maşină. Nu aveai unde testa sistemul xDrive. În cel mai bun caz, o puteai călca în linie dreaptă. Evident, motorul ăla de 200 de cai ştie să tragă, maşina este spaţioasă şi comfortabilă. Modelul pe care l-am condus fost unul cu transmisie automată. Am parcurs jumătate de traseu pe modul sport şi pot spune că e foarte fun, dacă nu este drumul aglomerat. Dacă eşti cumpătat, consumul extraurban este pe undeva pe la 5,5l, iar în oraş vorbim de aproape 9l. Preţul de bază este de aproximativ 46.000 Euro.

Personal, prefer 320d xDrive. Mi-ar sta bine şi într-un BMW seria 5 sau 7, dar mă mulţumesc şi cu un treiar.

/later edit: şi pentru că tot am fost impresionat de evenimentul de la Piteşti, acum 5 minute primii şi cd-ul cu pozele, prin poştă. Frumos, mulţumesc. :)


Tags: , , ,

4 Comments

  • da’ cu un cielo nu te-ai mai multumi tu?!

  • “În cel mai bun caz, o puteai călca în linie dreaptă.”

    dar vai.. cum să faci una ca asta?!?!

    PS: poţi să iei poze de la mine :)
    PPS: dă-mi un telefon când vezi acest comentariu, pls. e bmw related.

  • pentru a putea vedea in action xdrive, iti trebuia ori niste namol, ori niste zapada:) eu cred ca daca mergeam cu tine la bmw open days, o calcam :))

  • Aici, la Craiova, a fost mai scurt traseul. Şi am călcat-o şi eu, după cum spuneam. Numai că degeaba ai xdrive dacă vorbim de acceleraţie în linie dreaptă.

Leave a comment