Oct 5, 2009

Se iau măsuri

Eu am ceva cu maidanezii, cum am spus într-un alt post. Iar în prezent, se pare că lumea din Craiova s-a săturat de ei şi chiar îi otrăveşte. Aşa se întâmplă când nu ia nimeni măsuri. Toţi apărătorii animalelor ne îndeamnă să luăm un câine în casă, să-l creştem. Unii au luat, alţii nu, pentru că stau la apartament de 2 camere/garsonieră sau pur şi simplu nu au chef să adopte un câine (asta nu le ia dreptul de a nu fi de acord cu prezenţa maidanezilor pe străzi). Nu-i iau ei pe toţi? Şi în final, toată lumea aştepta soluţia potrivită: hingherii făcându-şi treaba. Da, sună bine. De câţi ani aşteptă românii o asemenea măsură?

Nu, nu îmi place să aud că un câine a fost otrăvit de un om. Da, mi-ar plăcea să ştiu că toţi sunt duşi în adăpostul de animale şi îngrijiţi. Dar pe când se va materializa această dorinţă? Da, mai ştiu şi că există posibilitatea ca otrava să fie înghiţită de câinii cu stăpân. De copii nu se pune problema, când ieşi cu odrasla afară, n-o laşi nesupravegheată.

Cei care i-au otrăvit vor să doarmă noaptea fără dopuri în urechi, vor să-şi trimită copilul la şcoală fără frică, vor să aibă dreptul de a ieşi noaptea la 3 până la non-stop, vor să meargă liniştiţi pe stradă, fără să-şi păzească curul de câini. Asta e.  Şi sunt sigur că vor mai urma reprize.

Un stat civilizat (staţi liniştiţi, şi germanii ar fi făcut exact acelaşi lucru dacă ar fi ajuns în aceeaşi situaţie), condus de oameni cu cap, nu permitea să se ajungă până aici, nu lăsa zeci de mii de câini pe străzile fiecărui oraş şi nu-i ierta pe tembelii care-şi abandonează animalele. Ce se întâmplă în momentul de faţă sunt consecinţe ale lipsei aplicării unor măsuri de care era nevoie. Ştiţi când au loc revoluţiile, nu?

Otrava pare să fie singura metodă concepută de omul înzestrat cu raţiune într-o societate pe care o numeşte sănătoasă. (Clara STĂNESCU – gds)

Oamenii erau disperaţi, rezolvarea doamnei Stănescu oare cum o suna?

Aştept un comentariu în care să daţi o soluţie potrivită, în condiţiile actuale, în care suntem lăsaţi să convieţuim cu maidanezii. Fără inepţii şi căcaturi de genul “ar trebui să-i adoptăm”, kthx.

PS: probabil că pentru o vreme, hingherii vor începe să-şi facă datoria, tocmai pentru a stopa evenimentele de acest gen. Deşi lor le convine situaţia.


Tags: , ,

14 Comments

  • Articolul tău a fost adăugat pe FTW…

    Mulţumim. Vizitatorii tăi te pot vota la http://www.ftw.ro/Social_politica/Se_iau_masuri...

  • [...] This post was Twitted by alleks [...]

  • Am citit, tot in Gazeta de Sud, ca in momentul de fata sunt valabile doua articole de lege care se bat cap in cap. Primul spune ca maidanezii trebuie tinuti in adopost 7 zile, iar apoi eutanasiati (daca nu sunt adoptati). Al doilea spune ca maidanezii nu pot fi eutanasiati decat daca sufera de o boala incurabila. In conditiile astea, hingherii nu pot decat sa ii ia de pe strazi, sa-i sterilizeze si sa ii aduca inapoi.

    Cred ca ar trebui modificata legislatia, astfel incat sa ramana valabil doar primul articol. In plus, ar trebui controlati periodic toti cei care au adoptat animale, pentru ca majoritatea ii adopta ca sa ii tina tot pe strada.

  • Ştiu că nu e vina hingherilor, ci a legilor şi a adăposturilor lipsă. Cu prima lege sunt şi eu de acord.

    Controlarea celor care adoptă câini ar fi oarecum dificilă, dar avem nevoie de aşa ceva. Dacă vrem străzi fără câini şi pisici, evident.

  • Rezolvarea e foarte simpla, prostia autoritatilor e insa imensa. Apropo de Germania, unde ziceai tu ca s-ar intampla la fel, a fost in situatia asta si nu s-antamplat deloc la fel. Solutia otravirii exista, intr-adevar, doar intr-o tara papuasa. Craiova fiind centrul prostiei in Romania, nu mai mira cu nimic. Daca mai era nevoie de vreo dovada…
    Dar sa ma explic, desi cred ca o fac defeaba, cum am facut-o de zeci de ori. Hai sa-ti spun cum sa-ntamplat in Germania si nu numai.
    1. Legislatie pusa la punct, in acelasi timp cu aparitia celor care urmau sa vegheze daca se aplica. Recte, politia animalelor, care nu doar intervine in cazuri extreme ci si monitorizeaza cainii care au stapan, prin implant de cip-uri, eliminandu-se astfel principala cauza, abandonul.
    2. Sterilizarea si inapoierea in teritoriu a tuturor cainilor fara stapan. Problema cu inapoierea nu e inteleasa de multa lume. Pe scurt, un caine sterilizat isi va ocupa vechiul teritoriu, nelasand alti caini sa-l invadeze. Daca este euthanasiat, pe teritoriul sau vor aparea alti caini, abandonati sau de aiurea, care vor face pui, spre deosebire de cel castrat, care va muri dupa patru sau cinci ani, media de varsta a cainilor tomberonezi. In acest timp, daca programul este mentinut si politia isi face datoria, populatia canina se va diminua drastic, pana la disparitia de pe strazi. Daca acest lucru s-ar fi facut in Romania atunci cand au aparut fundatiile din occident, acum am fi fost ca si ei.
    3. Construirea, in prima faza, a unor adaposturi in care sa fie retinuti doar cainii care sufera de boli si sunt sub tratament precum si cei care au boli incurabile si urmeaza a fi euthanasiati. Aceste adaposturi se vor transforma cu timpul in adaposturi pentru cainii pierduti sau/si in vederea adoptiei. Nu sunt ucisi decat cei care nu se preteaza adoptiei (agresivi sau cu tulburari de comportament).

    Nu stiu ce varsta ai, imi aduc aminte de anii ’80, cand s-a pornit o campanie la nivel national impotriva ciorilor. Orice vanator care aducea o pereche de picioare de cioara era recompensat cu un numar de cartuse. Numarul ciorilor s-a redus in primul an, la jumatate. Peste cinci ani, erau de cinci ori mai multe decat inainte de a incepe campania. Asta doar din cauza prostiei si a solutiei originale. Nu trebuie sa mai spun ca in urma masacrului de caini din vremea lui Basescu primar, s-a reusit performanta de a creste numarul cainilor de trei ori in Bucuresti. E un fapt.
    Deci: legi,aplicarea lor prin amenzi uriase, sterilizare si inapoiere in teritoriu, iata solutia care a dat roade peste tot in lume. La noi, cunosc un singur caz: Oradea.

  • mao, mulţumesc pentru comentariul informativ. Însă nu cred că m-ai înţeles. Ceream o soluţie pe care o putem aplica noi, ca simpli cetăţeni. De faptul că s-ar putea lua măsuri importante de către cei “de sus” sunt conştient. Spun doar că oamenii s-au săturat să aştepte astfel de măsuri şi încearcă să-şi facă viaţa mai bună (în definitiv, asta fac).

    Referitor la Germania, mi-e greu să cred că a fost în aceeaşi situaţie. Poate că s-au confruntat şi nemţii cu probleme similare, dar nu cred că în aceeaşi măsură.

    În ’80 nu eram născut.

  • Nu-si fac viata deloc mai buna, dupa cum am spus, eliminarea directa nu face decat sa creasca numarul si mai ales agresivitatea cainilor. Asta o vor vedea pe propria lor piele.
    Ceea ce pot face, noi o facem in Medgidia, este sa participe la sedintele de consiliu si sa-si expuna doleantele. Sedintele sunt publice. Individual nu se poate face mare lucru insa la nivel de primarii este posibil. Dar numa asa cum spuneam mai sus, s-a dovedit ca e singura solutie.

    LOL, tu crezi ca Germania a fost intotdeauna ceea ce e azi?

  • Ar trebui adoptati de iubitorii de animale.

  • @mao nu neaparat.

    @schije sunt prea multi.

  • Eu stau langa Sucpi. Noaptea e nebunie afara.. Haite de caini a cate 3-4-5 exemplare turbate. Saptamana trecuta eram sa fiu muscat de 3 javre din spatele blocului. Cainii aia erau crescuti de cand erau pui de “iubitorii de animale”, ca deh, sunt si ele suflete si nu au facut nimanui vreun rau… Asta pana cand desfigureaza un copil de 4-5 ani care vroia sa se joace cu ei.

    Nu pot sa ies mai tarziu de 9 seara afara ca ma musca javrele din spatele blocului.

    Ce poate sa faca omu’ de rand? Mai nimic. Dar macar sa nu ii mai hraneasca.

  • Pana la urma nu este atat de dificil sa te aperi de un maidanez care iti taie calea si nu are de gand sa te lase sa treci mai departe.Metoda despre care va spun si pe care probabil multi o stiti ft bine(sau nu,sau o stiti si nu a dat roade)este urmatoarea:cand te aflii in situatia de a fi atacat de un caine,te apleci si te prefaci ca arunci cu piatra spre el sau daca vezi ca nu cedeaza si vrea neaparat sa “guste din tine”,iei o piatra si arunci in apropierea lui,fara a-l lovi(o mica observatie a comportamentului canin:cainele va incerca sa te atace atunci cand ii incalci teritoriul,va ajunge in apropierea ta si va incerca sa te muste.in momentul in care tu arunci cu piatra si el realizeaza ca este atacat de la distanta isi va renunta la reactiile ofensive asupra voastra).Atunci cand in fata voastra se afla o haita de 4-5 caini(ca la sucpi:P)e mai bine sa faceti voi primul pas si sa-i goniti de la o distanta de aprox 5 metri,nu sa incercati sa treceti printre ei pt ca in mod sigur unul dintre ei va incerca sa va atace fiind sustinut de ceilalti.e o metoda pe care am folosit-o si a dat roade de fiecare data.Nu vreau sa starnesc reactii adverse si in mod sigur asta nu este decat o metoda de aparare si nu una de convietuire cu maidanezii .sper sa nu fie tratata ca o “ineptie” si sper sa ajute la ceva sfatul meu,iar pt cei care au incercat si nu a mers,imi pare rau,incercati din nou sau :-?? spuneti voi alta metoda de aparare.Va urez o zi placuta si o viata lipsita de griji!:)>-

  • Nu cred că trucul ăsta e eficient. Câinele devine agresiv dacă observă că vrei să-l loveşti.

  • l-ai incercat?:))iti zic eu ca nu devine mai agresiv :-??si totusi daca te aperi din timp sigur nu ajungi muscat:-??

  • Am încercat acum ceva vreme, mai rău făcea.

    În schimb, i-am prins unui câine un voleu în stomac, după ce a încercat să mă ia de picior. Acum, când mă vede, fuge.

Leave a comment