Jun 17, 2009

Am permis.

Azi luai permisul, cu 24 de puncte la sală (încă nu ştiu de ce greşii). Ce e pe la poliţie când se dă examenul, crimă. În faţă ai un ţigan nespălat care pute atât de tare încât vrei să te reprogramezi, în spate un alt ţigan care vorbeşte atât de tare încât să-l audă şi cei de pe stradă, în stânga un burtos transpirat care stă lipit de tine, iar în dreapta o tanti care râde ca proasta cu gura până la urechi, zgomotos şi râcâitor-pe-creer. Bine, şi câteva pisi pe alocuri. Adaugă faptul că aştepţi de o grămadă de ani de zile să te vezi la volan, emoţiile şi ăla eşti.

După ce ajungi în sala de aşteptare e mai bine, ai un scaun pe care poţi sta şi e răcoare. Iar când ajungi la calculator, citeşti de 2-3 ori fiecare întrebare (inclusiv “cât face 1+1″ sau “care este fruct?”) şi îi dai bătaie.

De asemenea e frumos cum îţi spune examinatorul de ce te-a depunctat şi te trece în spate, după care se urcă la volan, îi dă talpă, 80-90 în oraş, 50 în giratoriu, nu acordă prioritate pietonilor şi circulă pe banda din dreapta, făcând stânga.

Staţi acasă, sau ne vedem în trafic. Să trăiţ’.


Tags: , , ,

7 Comments

  • fucking hater. luasi permisul inaintea mea, up the shut fuck!

  • Welcome to hell! :D

  • bine v-am găsit.

    matr3o, te rog acceptă-mi scuzele.

  • [prima dată citi in reader "Am penis." :|]

    felicitări, apropo.

  • Felicitari pentru penis?

  • cam tarziu ti-a crescut, da’ este bun si acum!

    ce pot spune… ai grija de el si vezi pe unde-l bagi!

  • [...] duceam azi spre Craioviţa cu un microbuz Bacriz (da domne, ştiu, dar n-aveam maşina acas’). Cei din Craiova ştiţi cum lucrează băieţii, plini de [...]

Leave a comment