Browsing articles from "May, 2009"
May 31, 2009

Despre craiovamea.org

Azi vreau să vorbesc despre craiovamea. Ah, e târziu? N-are nimic. La lansare nu am vrut să scriu pentru că nu eram sigur că proiectul va da roade, iar altădată când am mai ajuns pe site, fie n-am avut timp s-o fac, fie am lăsat postul în drafts.

Revenind. Craiovamea.org a fost lansat la a doua ediţie Geek Meet din Craiova. Se încearcă promovarea oraşului, dat fiind faptul că unii îl descriu ca aflându-se în mocirlă. Motivele sunt evidente. Deşi pe străzile noastre toată lumea deţine Glock-uri şi grenade care sunt folosite în 90% din cazuri când proprietarii ies din casă (asta dacă nu calcă în mine amplasate la ieşirea din bloc) şi nu mai există clădire fără urmă de gloanţe şi sârmă ghimpată în preajmă, ziariştii încearcă din răsputeri să spele imaginea, spunând că problemele sunt temporare şi se vor rezolva. Însă românii sunt mai iscusiţi de fel şi ştiu cum stă treaba pi la olteni.

Eh, prin intermediul proiectului iniţiat de MB Dragan, toată lumea îşi poate expune părerea despre oraş. Ba chiar pot fi adăugate clipuri şi imagini aici.

Un “felicitări” din partea mea. Am să urc şi eu câteva fotografii în grupul de pe trilulilu în curând.


Tags: ,
May 31, 2009

Mai multe browsere în Windows

Autorităţile Uniunii Europene ar putea forţa producătorul de software Microsoft să includă în sistemele de operare Windows şi alte browsere, pe lângă Internet Explorer, pentru a respecta legile concurenţei.

Deşi nu sună deloc corect să impui unei firme să livreze ce vrea muşchiul tău, legea concurenţei e lege. De asta s-ar putea bucura atât webdeveloperii cât şi utilizatorii, primii scăpând de munca în plus, iar cei din urmă având parte de o experienţă mai plăcută la navigare.

sursa


Tags: , ,
May 22, 2009

Sunt major

Nu, n-am chef de melodia lui Tudor Chirilă. Nebun sunt decât rareori, de iubit nu cre’că iubesc, iar bani am căcălău, în conturile tuturor băncilor elveţiene. Ce a rămas stau ascunşi în saci, sub pat.

Singurele bucurii în plus sunt acelea că acum pot depune dosarul ca să-mi iau permisul şi că nu mai am probleme prin baruri şi terase. Un minus ar fi că acum pot intra uşor la închisoare. Matur eram de mult, nu era nevoie să fac 18 ani.

Partea proastă e că nu prea am voie să beau alcool, ca să devin major aşa cum se cuvine.

Gata. Vă aşteptaţi să vă povestesc copilăria mea şi să vă spun ce vreau de 18 ani? Ţapă.


Tags:
May 9, 2009

Greva profesorilor

… a fost un fâs. O grămadă de elevi şi-au făcut speranţe marţi că nu s-ar face ore. Unii n-aveau chef de teze unice, alţii de profi. Şi degeaba, greva s-a amânat. N-au obţinut nimic, decât au mai dat ceva subiecte de ştiri.

Pentru ce s-au luptat profesorii?

Nu renunţăm la grevă decât dacă suntem asiguraţi că se respectă legile în ţara asta, pentru că, pe lângă anularea în mod nencostituţional a legii majorării salariilor cadrelor didactice, guvernul a dat o serie de ordonanţe nejustificate şi abuzive. Ne referim la ordonanţa prin care sunt demişi inspectorii generali şcolari, prin care se legiferează politizarea învăţământului, la ordonanţa rectificării bugetare. Să ne explice şi nouă miniştrii cum se pot încadra într-un buget de salarii mai mic decât este necesar fără să scadă lefurile şi fără să reducă din personal (Constantin Ciosu)

Simplu, oamenii îşi cereau drepturile. În plus, le-au fost promise salarii mai mari, profesorii au pus botul (deşi au existat şi excepţii), statul le-a dat-o peste bot şi i-a luat şi puţin la mişto. Nu e de ajuns pentru a constitui un motiv de grevă?

Cu ce s-au ales?

Continue reading »


Tags: , ,
May 6, 2009

Banc cu moderatori

Între 5 minute libere şi alte 5 de lucru, am dat peste bancul ăsta care mi-a plăcut. Că tot suntem aci, între geekşi, forumişti  şi bloagheri.

Un moderator al unui forum cu iubita in dormitor:
M: – Draga mea, vreau sa facem dragoste in noaptea asta.
I: – Ma doare capul.
M: – (o palma peste bot)
I: – Ce a fost asta ?!
M: – Warn pentru Off topic!

Aşa erose, te porţi urât?

later edit: şi varianta adaptată, cu bloggeri. Apreciez, Gabi.

Un admin al unui blog cu iubita in dormitor:
M: – Draga mea, vreau sa facem dragoste in noaptea asta.
I: – Ma doare capul.
M: – (o palma peste bot)
I: – Ce a fost asta ?!
M: – Ban pentru spam!

oh well.


Tags: