Ghidul roacherului

Bă, roacher wannabe, cască ochii. În ziua de azi, a fi roacher e ceva special. Nu mai e ce-a fost. E o calitate, e un trend. Dar ca să devii roacher trebuie să faci anumite chestii. Dacă nu îndeplineşti toate criteriile, nu eşti adevărat sau mai ai până să ajungi unu’ rău.

Paşi pe care trebuie să-i urmăreşti

Să începem cu începutul. Ca să fii unul din ei, trebuie să asculţi rock, logic. Downloadezi nişte discografii (orice gen,dar nu emo, că-i naşpa. ceva Metallica, Slayer, poate şi Disturbed etc), le pui pe mp3 player, la care vei asculta non-stop, până îţi sângerează urechile.

Doi. Dacă ai trecut de pasu’ în care asculţi muzica, fiind convins că îţi place, trebuie să găseşti îmbrăcăminte. Ceva bocanci sau adidaşi ce cântăresc cât janta daciei lu’ tac’to, cu talpă groasă. Pantaloni negri sau camuflaţi, un tricou negru cu AC/DC pe spate. Automat le porţi şi vara, nu contează că sunt 40 de grade la soare. În funcţie de cât poţi duce, mai ataşezi câteva lanţuri.

Partea a 3-a: urmează să arăţi că n-ai bani. Când eşti invitat/ă în oraş, spui că nu poţi ieşi, n-ai destui bani. Tu o arzi cu Buceaga pe scara blocului, cu prietenii tăi roacheri, ca orice adevărat. Cei care îşi permit să iasă săptămânal la o bere în oraş sunt rataţi. Cei care lucrează şi îşi câştigă banii sunt nişte loseri, n-au idee cum e cu veaţa. Corporatişti infecţ, sigur şi-au ocupat locul de muncă prin pile.

Dup-aia trebuie să fumezi. Bagă la cap, fumatu’ este nemaipomenit de absolut de important. Nu contează coae că n-ai bani, cât timp fumezi, eşti împlinit. Aşa fac toţi, asta e veaţă. Cumperi ţigări la bucată, vă strângeţi 3 oameni şi luaţi un pachet, împrumţi un cui, cerşeşti, dar trebuie să ai ţigara în gură. Ah, şi tre’ să umbli cu chibritele forestierele după tine. Tovarăşe, ai brichetă? Marş afar’ din baie, minimalist împuţit.

Next, poate cel mai important aspect: rockerul trebuie să fie hater. Faza funcţionează pe principiul: te duci colo unde se bagă haus (sau orice altceva), eşti un lamer, fraiere. De asemenea, orice un bar aranjat, curat, comod şi atrăgător este de fiţe. E regula de aur, alături de faptu’ că el nu are voie să calce pe acolo. Dacă roacheru’ vede pe cineva purtând tricouri D&G, Armani, sau aude manele în preajmă, trebuie să îşi arate înverşunat părerea lui anti-manele. Deşi persoanele din jurul lui sunt de asemenea deranjate dar tac, în cazul lui e nevoie să-şi etaleze oftica.Mai mult decât atât, oricine se îmbracă în alte culori decât negru e namac.

Întotdeauna, dar întotdeauna, un rocker este nevoit să bea. Mult. Nu contează că e fată, că nu duce mult la alcool, că ce vreţi voi. O bere, două, trei lăzi, patru litri de vin, până nu mai e în stare să articuleze 2 cuvinte. Dup-aia trebuie să dea din cap până-i ajunge voma în nări. Se pune în cur, vomită, termină, se şterge cu tricoul inscripţionat AC/DC, râde, începe iarăşi să cânte ţipe. C-asta-i viaţa!

După ce pleci din barul tău de 30mp dotat cu un bec chior, e necesar să urli pe stradă. Dacă nu urli, faci pogo pe trotuar. Sau dacă te duci în altă parte, trebuie cu orice preţ să-i deranjezi pe cei din jur.

Trebuie să citeşti. Cărţi. Sau să desenezi. Sau să deţii o chitară bass. Nu atât din plăcere, cât de a arăta că eşti superior. Deşi comportamentul nu te califică. Nimeni nu-şi dă seama de valoarea ta, dar tu ştii că ai potenţial. Eşti artist.

Vama Veche te aşteaptă. Strângi bani tot anul (pentru că nu eşti bogat, ţine minte), te duci cu naşu’, dormi pe plajă. Şi îţi faci nevoile pe colegii de breaslă ce dorm la cort.

Nu eşti rocker dacă nu te duci MĂCAR la un concert/festival rock, unde să te faci MUCI, să dormi în spatele boxelor, în propria vomă, acoperit cu ziare, alături de fraţii tăi, roacherii.

Asta da veaţă!

În final

Pentru cei ai căror neuroni zburdă liber: nu am nimic cu rock-ul, cu rockerii sau cu orice e legat de genul ăsta muzical. Din contră, uneori ascult. Însă nu-mi prinde bine atitudinea de superioritate sau exagerările de care dau dovadă mulţi din această categorie. Din fericire n-am prieteni/amici/colegi de teapa asta (sau nu i-am descoperit eu), dar exemple există. Postul l-am scris motivat fiind de discuţia pe care am avut-o aseară cu cineva. Roachero-hater de meserie.

Şi da, ştiu, nu toţi sunt(-eţi) la fel, e firesc. Vorbesc de wannabes. Dar sincer, câţi dintre voi nu v-aţi întâlnit cu aşa ceva? Nici rockul nu mai e ce-a fost, huh?