Mar 1, 2009

Atenţie la retarzii din Selgros

Am fost azi cu tata să cautăm un cuptor. Am ajuns în Metro, nu am găsit ce am vrut, am plecat spre Selgros. Intrăm, căutăm, găsim, îl punem în cărucior, mergem să cumpărăm şi restul de pe listă, facem repede totalul (având experienţe neplăcute cu idioţii de la Selgros), ajungem la o sumă de 2 milioane şi jumătate. Sumă rotunjită la modul generos.

1. Casierul Selgros n-are niciodată dreptate.

Ajungem la casă, punem produsele pe bandă, tanti face calculul. Tata se pregătea să scoată banii din portofel, doamna ne spune preţul final: “320 lei”. Am impresia că nu aud eu bine şi o întreb politicos “poftiţi?”, în acelaşi timp cu tata. “320 lei, domnilor”. Aflăm că preţul ei e de 200 lei fără TVA. Cu TVA, aproape 240. Îi explicăm amabil că pe eticheta preţului scrie clar 185 lei. Vorbesc de preţul scris cu font mic, care, teoretic, e cel care conţine TVA. Îi mai spun că acel cod de căutare format din 4 cifre (ce se găseşte atât pe cutie, cât şi pe preţ, pentru a evita confuziile – doh) se potriveşte cu cel de pe preţ. Îmi răspunde:  “nu are cum, preţul este acesta, aţi greşit. În plus, eu nu mă iau după acel cod”. Tata e mai mereu calm, dar nu suportă să piardă vremea aiurea, mai ales cu astfel de chestii. Îi spune să pună pe cineva să verifice pe raion. Sună doamna, îi creşte botu’, află că preţul nostru e cel corect. Preţul de pe etichetă e incorect. Bine, eşti proastă, scoate produsul de pe factură atunci. Plecăm.

2. Selgros te fură prin orice modalităţi

Ajungem acasă, mă uit cu tata pe factură. Ghici ce. Majoritatea preţurilor produselor nici nu corespundeau cu cele trecute pe etichetele de pe raion. Acum vine partea frumoasă. Multe (nu toate; iar pe etichete nu scrie nimic legat de asta) din cele din urmă nu conţin TVA. Şi restul au preţuri mult prea mici faţă de cele reale. Strategie de marketing, nu?

3. Angajaţii Selgros îşi rezervă dreptul să certe clienţii


Acum ceva vreme îmi aduc foarte bine aminte că o tanti angajată nervoasă mai-mai că că lua o clientă la bătaie pentru că a întrebat de nişte produse pe care nu le găsea. Angajata idioată urla “sunt acolo, doamnă!”, în timp ce clienta, bineînţeles, avea dreptate. Să zică mersi că n-a ieşit cu ochii negri din Selgros?

În plus, mare parte din personalul Selgros e patetic, jalnic, suge. Dacă ai imensul noroc să găseşti pe cineva să te lămurească, e bine. Dar degeaba, că nici ei n-au habar de ce se întâmplă pe raioanele lor. De asemenea, e posibil ca cei pe care-i mai găseşti să fie nervoşi precum coana de sus, săracii.

Sigur, înţeleg, munceşti precum un sclav 8 ore pe zi, poate chiar mai mult, în funcţie de cum se trezeşte şefu’, stai în picioare tot timpul, dar nu te mira când un client nervos care ţi se adresează politicos îţi fute un pumn în gât că faci pe duru’ şi ridici vocea la el. N-am auzit de cazuri de genul ăsta, dar n-ar strica.

4. Multe altele

  • Câinii din parcări sunt mai mulţi ca în Metro.
  • Praful nu lipseşte de pe rafturi
  • Am mai găsit în comentariile de aici alte reclamaţii ale clienţilor referitoare la Selgros. Este cel din Bacău, dar toate “hypermarketurile” lor sunt tot o apă şi-un pământ. etc

În rest, falimentul le doresc. Să le mănânce şobolanii toată marfa, să cadă rahat din avioane pe hypermarketul lor etc.

Apropo de punctul 2. Nu s-a dat cumva lege ca pe etichete să fie afişate numai preţurile cu TVA? Sau măcar alea să fie scrise cu font mare? Nu s-a acceptat încă? zîtule, luminează-ne.

/later edit: deci e clar, o mare parte din angajaţii Selgros sunt retardaţi la propriu. Sunteţi analfabeţi şi grei de cap. Nu mai comentaţi dacă nu puteţi pricepe un scurt text. Idioţilor.


Tags: , , , ,

88 Comments

  • se pare că oricât aş repeta, voi nu puteţi înţelege. s-o spun iarăşi scurt: nu mă interesează cum te tratează ghiolbanul (aka românul). tu poartă-te urât cu boul ăla, nu cu mine, care îţi cer politicos un răspuns monosilabic.

    dacă eşti plătit prost, nu înţeleg de ce te plângi, nu tu te-ai angajat la selgros? din nou, nu mă interesează că sunteţi plătiţi în nasturi, dar fiţi respectuoşi. nu îţi place, caută-ţi alt loc de muncă mai bine plătit. as simple as that.

  • anna maria se pare k tu nu intelegi nimic…sa iti explic un pic desi se vede k ai o conceptie din aia de baba ciufuta…nu intelege gresit…selgros e un loc de munca precum oricare alt loc de munca,am lucrat si stiu ce inseamna reteaua,acum sunt in politie si as putea nici sa nu pomenesc de selgros dar am amintiri placute ,unele mai putin knd venea kte unul k tine in fine….Tu ai zis k daca nu ar fi clientii nu ar avea angajatii ce manca…pai te contrazic ,daca nu nu ar fi magazinele nu ai avea nici tu de unde sa mananci….concluzie orice serviciu e bazat pe ceva real..ex.politia e platita de stat,statul de noi-deci daca nu am fi noi nici ei nu si’ar lua salariile,si oricare butic de magazin.la fel si medicii si oricare vrei tu…asa k iti dau un sfat:lasa impresiile si inceark sa fii mai naturala k fitzele de BAMBOO si de BUFTEA nu se arata la cumparaturi ci in baie in timp ce te uiti in oglinda…realitatea e alta dar la tine e departe…

  • Frate, tu ai muncit vreodata in viata ta? Pisam-as pe voi de filosofi ai vietii, treceti in pula mea la munca si nu va mai cacati pe voi pe bloage si pe forume, handicapatilor. Sau daca vrei sa o arzi lejer si sa nu faci nimic, taci in pula mea din gura si nu-ti mai exprima parerea ca esti la fel de util ca un furuncul in cur. Pun pariu ca urmaresti cu interes deosebit si cu o erectie pe masura “Acces Direct” si OTV si ti-o iei la laba cand vezi vreo tata scapata dintr-un sutien de 12 lei din Europa al vreunei dive.
    Sa te iau si eu cu limbaj din asta mai de cartier, ca vad ca esti un dur al strazilor, copilul betoanelor, numai smecherie ce aveti in cap in ziua de azi, aveti pretentia, taranilor, sa va respecte toata lumea dar sunteti niste libidinosi. Probabil tatal tau ala calm e asa pentru ca te bate pe tine in cap in fiecare zi pentru frustrarile lui si pentru ca are un sclerozat ca tine la usa.
    Eu as da o lege pe internet sa fie aplicabila in toata lumea: daca ai sub 21 de ani sa nu-ti dea voie sa faci nimic pe net decat dupa ce treci un amplu test de personalitate si inteligenta; si alea din Bravo, Ciao si alte gauri din astea ale prostiei nu se pun. Si ca o anexa la aceasta lege, daca ai 21 de ani si esti la fel de prost ca o nuca, sa fii bagat in lagare de concentrare pentru a fi educat. Si totusi, daca stai bine sa te gandesti, nuca nu e proasta deloc, ea macar stie sa CREASCA!

  • bineee, băăăă, woooooooooooot. eşti cam nervos, ce s-a întâmplat, te-au luat nişte copii la bâză prin magazin?

    nu şterg comentariul, eşti ok. se vede că te duce mintea. doar de-aia eşti selgrosist, ce chechet. hai, odihneşte-te, mâine mai vin 2 ţărani cu sapa-n spinare să te ia la penis că nu găsesc checiapu. şi tu o să taci şi o să înghiţi. p00pz.

  • stai liniştit că şi eu am păţit cu tata faze de genu ăsta. adică mergeam la selgros, luam ce ne trebuia şi când ne uitam acasă pe factură ni se făcea rău. băi, deci îşi bat joc de clienţi în ultimul hal.e jalnic.

  • sunt angajat metro si cred ca gresiti profund , ganditi-va ca un angajat intra in contact cu sute de persoane nu se poate sa-i multumesti pe toti sa nu mai zic de faptul ca nu toti clientii sunt amabili , vorbesc frumos sau au terminat 8 clase , deci dupa al 20-lea client nervos sa vina unu amabil te descarci pe el indiferent ca e vinovat sau nu , punet-va si voi in locul nostru nu judecati aiurea , daca esti prea amabil ori ti se multumeste ori esti luat la mijto de tot felu de clienti ciudati , alcoolisti care se cred clar sefi la cumparaturi , nu e chiar asa ai bani doar cumperi produse nu si respect sau amabilitate , daca vrei astea repeta scoala generala si nu uita ca majoritatea angajatilor sunt la facultate mai rar intalniti sa nu aiba liceul terminat, ok la revedere

  • in atentia lui alex .prietene ejti jalnic dedreptul prost daca ai ajuns sa colectionezi acele lamele amintite de tine .in pachetele de guma nici vb sa existe asa cva spune ca ai fost la furat din magazin si nu ti-a reusit din cauza prostiei tale.

  • Heaven nu-ti mai bate capul cu toti idiotii kare vorba ta mai bn se duc la coltul blocului sa faca cumparaturi.degeaba le-ai explicat ce inseamna cash & carry nu o sa le scoti prostia din cap ptr k nu vor .oricum nota 20 ptr felul in care l-ai pus la punct!

  • AnnaMaria chiar trebuia neaparat sa ne arati cat esti de retardata? de ce tocmai noua?

  • mai Alexs se pare k tu ai cv personal cu Selgros.Mai baiatule de ce te vaitii tu ar trebui sa se vaite clientii top care cumpara marfa de miliarde pe luna nu un sacosar k tine care vine si cumpara o paine la selgros odata la 5 ani…..k nu sta Selgrosul in baza ta…..cu tine sau fara angajatii salariul si-l iau….asa k nu stiu dc te doare asa tare…daca nu iti convine nu te obliga nimeni sa viii ….sunt atatea hipermarketuri la care te poti duce…;)

  • e un retardat tipul cu site’ul… nu stie nici cu ce se mananca shaorma dar ce sa’l mai intrebi de vanzari…baiatule mai bine ia si fa’ti un site despre masinutze cu telecomanda poate te intelegi cu astia de 5 ani mai bine…te salut

  • TOŢI ACEI CARE MANIPULANŢI DIN MAGAZINELE
    DE MAI SUS. UNA NU SUNT TESTATI,VORBESC FOARTE URÂT,SE POARTĂ URÂT,NU MERITĂ SĂ FIE ANGAJAŢII ACESTEI UNITĂŢI DE PRESTIGUI. CONDUCEREA ESTE OBLIGATĂ SĂ IA MĂSURI DE URGENŢĂ SĂ ELIMINE ASEMENEA LICHELE. FACE DE RÂS TOATĂ CONDUCEREA

    ACESTE LICHELE NU SINT BĂIEŢI PROŞTI DAR! NU AU FOST SI NICI NU VOR FI VREODATĂ DEŞTEPŢI.
    ========

  • Mă numesc Malanca paul

  • Nenea Malanca Paul esti PRAF! Din toate punctele de vedere, gramatica dumitale lasa mult de dorit, indiferent daca esti “patronul” unui butic care vinde la coltul strazii sau nu stiu ce mare mahar esti ZERO (0) absolut!!! Acei “TOŢI ACEI CARE MANIPULANŢI DIN MAGAZINELE DE MAI SUS.” se mai numesc si lucratori comerciali, lucratori carora le veti duce dorul atat dumitale cat si ceilalti care si-au si poate isi mai fac cumparaturile la Selgros. Ma refer aici la masurile pe care compania le va lua vis-a-vis de angajati. Doriti mai multe detalii: vizitati http://www.sindicatulselgros.ro. Valabil atat pentru d-voastra cat si pentru colegi.

  • nu pot sa cred ca se pierde vremea cu asemenea stupizenii…fratilor,nu va place nu va mai duceti,nu va obliga nimeni si astfel ii veti pedepsi…cel mai mult pe un comerciant il doare incasarile,de aici vin toate problemele…oricum nu sta Selgrosul in cumparatorii de doi lei,ocazionali…fiecare magazin isi are proprii clienti top cu care isi face treaba,pe care ii premiaza la tombole,sunt alte dedesupturi…restul,gargara…adevarul e ca totusi se da importanta relatiei angajat-client si daca intampinati probleme faci foarte usor rau angajatului daca iei legatura cu un sef de departament…pana la urma,cu toata treaba pe care o are, angajatul trebuie sa aiba ca prioritate clientul…sa-i dea detalii despre produs si sa-l serveasca…dar pretentia unora sa-i conduci si la case si la service si in parcare este deja….atat timp cat angajatul e singur pe raion(de,e criza,restructurari)si trebuie sa-si aduca marfa din receptie,sa o puna la raft,sa faca facing,sa dea eticheta,nr. de cautare,descriere(pt. care trebuie sa se duca in alta parte a magazinului,moment in care clientul de,nu gaseste pe nimeni pe raion)sa inregistreze ce a ramas si sa mai si urce marfa in zona de depozitare,timp in care e cautat de la service,de la case sau culmea(!!!)e chemat la sedinta sa-si mai ia cateva mailuri in care i se cere sa mai schimbe cateva rafturi ca poate s-a obisnuit clientul unde gaseste marfa si trebuie sa-l derutam ca sa-si mai ia si angajatul cateva injuraturi,mai primeste telefon de la sefi ca e goala nu stiu ce plasare,fuge sa rezolve rapid problema,ca de, altfel va fi luat la ochi de incompetent,incapabil…in conditiile astea ,ce sa-i mai ceri omului?da,stiu nu e problema clientului dar e vina amaratului ala ca magazinul ii pune in carca munca pe care in mod normal,ca sa avem parte si de un zambet si de promptitudine,ar fi trebuit rezolvata de 2 sau 3 oameni?e vina lui ca ,datorita crizei!!!,salariul i-a scazut si el trebuie sa munceasca triplu?

  • o greseala…pe un comerciant il DOR incasarile..

  • in primul rand as vrea sa va zic veva….angajatii de pe raioane nu au nici o vina cu sistemul,magazinul este pentru clientii care la randullor vand marfa si nu le pasa de tva f mult,va plangeti k cumparati un salam si o franzela si vedeti pretul fara tva,de ce nu se plang clientii top care vin in fiecare zi si cumpara de 300 d milioane (unul),nu au f multe de comentat doar la caserite care is mai vechi si nu isi afc treaba bn,asa k nu aveti de ce sa va plangeti.ar trebui sa va fie mila de voi k nu stiti sa va uitati la pret cu sau fara tva k acolo scrie:))

  • daca tot suntem la capitolul Selgros in primul rand ar tebui sa stii ce e ala conceptul CASH&CARRY si sa pi maa sacitesti putin legisltia ca sa il intelegi …. atunci ai sa intelegi ca magazinul nu e destinat sacosarilor ca tine si doar celor care cumpara EN-GROS. cat despre pretul mare si pretul mic si ce reprezinta TVA-ul si cui i se cuvine documenteaza-te un pic… la urma urmei pe cine intereseaza de un amarat de cuptor achizitionat de tine te asigur eu ca magazinul nu dadea faliment daca nu iti cumparai tu cuptorul acela…in plus mai este si varianta prevazuta in lege PRETUL PLATIT E PRETUL AFISAT ceea ce e in beneficiul vostru ( adica al clientilor)…asa ca draga clientule fidel, mai intai dcumeteaza-te pana la capat ci apoi incepe sa tastezi.
    si mai e si prostia in selgros de cre spui tu, daca exista asa cum spui tu invatati sa fiti civilizati si respectati-va pe voi. Pana nu vei vedea cum e sa lucrezi in comert cu tot felul de clienti cretini si sa incerci sa ii intelegi pe toti nu stii cum e … cel mai bine ar fi iti pastrezi comentariile!

  • eu sunt politicos, de regulă. dar iarăşi, nu pot.

    eşti la fel de prost ca majoritatea idioţilor care aţi comentat la articolul ăsta. voi nu ştiţi să citiţi sau sunteţi chiar inapţi în înţelegerea unui text.

    poanta-i veche, prostu-i nou. articolul oricum e vechi, nu te mai sinchisi, toată lumea s-a convins de calitatea selgros.

    NEXT!

  • Cine va pune fratilor sa mergeti la Selgros daca nu va place, pentru oameni nemultumiti ca voi s-au inventat pietele si talciocurile ca macar aia nu au afisate preturile ca saracii nu stiu sa scrie.

    • de acord cu tine

  • alt prost.

    next.

  • sincer, eu merg jos sami iau ce vreau si am pile cand e vora de household.ma fut in ele magazine mari.am zis

  • bai alecs desteptul lui peste ,si eu am fost angajat selgros ,si tu nu intelegi ca aveam la un singur raion 30 de mii de sortimente de marfa trebuia la 4.30 sa ma trezesc ca sa vin la 5.30 la firma sa schimb preturile ,pana la 6 cand trebuia sa se deschida ,trebuia sa fac preturile la sute de articole ,dupa care veneau cate 20 de clienti o data sa-i servesc cu ceva piese de diferite natii care la un momendat cei care au venit mai in coada nu au mai avut rabdare si au inceput sa ma injure ,tu ai suporta in locul meu?daca eram singur ,tu se pare ca esti genul de om “baiatul lui tati” de dorobanti cu fite ,mai intai gandestete ca inaintea ta au mai fost zeci de clienti care s-ar putea sa-l fii scos din sarite pe angajatul respectiv ,deci nu este vina lui ca te-a tratat asa ,poate ca tu esti cel care l-a provocat ,mai gandeste inainte sa postezi ceva pe blog ,tu crezi ca imediat ce ai intrat in magazin gata trebuie sa te serveasca cineva ,nu-i asa prieteane ,eu eram la un momendat un singur angajat pe tura si trebuia sa la fac pe toate ceea ce nici la masa nu mai aveam timp asa ca mai retineti vorbele

  • Da si eu sunt angajata la Kaufland si am lucrat si la Selgros si stiu si eu cum e cand iti vine cate o cucoana motata si cu fite si te scoate din sarite…dar sunt si unii clienti simpatici care ti-e mai mare dragul sa ii servesti..dar din pacate sunt de zeci de ori mai putini decat cei crizati.Eu sunt casiera si unii sunt asa de idioti incat isi varsa nervii pe noi casierele pentru problemele pe care le-au avut pe raioane!!!Atunci normal ca te scot din sarite si te iei in gura cu ei si iti vine sa le dai doua…!!!

  • Se vede ca sunteti romani. Bravo! Tot inainte!

    • Ambele tabere aveti dreptate. Insa doar pe rand..si daca vreodata cineva inceasrca sa rezolve problemele existente in comert atunci sa inceapa cu legislatia in vigoare. Stiati ca a fi lucrator comercial este o PROFESIE?..la fel ca si a fi doctor sau proiectant sau jurist sau etc..doar ca mai prost platit. INSA, in momentul de fata legile in vigoare spun: angajezi in comert pe cineva care are bacalaureat atunci nu poti angaja altfel decat calificat, nicidecum necalificat..si aici ma refer la faptul ca indiferent daca ionel a terminat filologie sau informatica, eventual are diploma bacalaureat pe care scrie strungar , el tot ca LUCRATOR COMERCIAL poate fi angajat..daca este angajat ca personal calificat atunci firma se intreaba ca de ce sa mai investeasca in calificarea lui?!..dar daca gigel a avut tangenta cu comertul doar cand isi vindea de acasa cate ceva ca sa faca rost de bani de buzunar, atunci sa nu va mirati ca habar nu are de anumite reguli elementare , pe care un lucrator comercial trtebuie sa stie inainte sa se angajeze.
      De unde sa stie cum sa se comporte cu clientii crizati care indrznesc sa intrebe unde gasesc produsul x sau y, eventual au tupeul sa faca reclamatie ca una scrie pe raft si alta este situatia cu casierita…Majoritatea acestor lucratori comerciali aflu ca exista mai mult decat ei sunt obisnuiti sa consume doar cand ajung a fi lucratori comerciali. Ptr ca multinationalele cauta forta de munca ieftina, ca sa poate sa mentine cheltuielile sub control..altfel n-au cum sa ofere preturi atractive..nu uitati ca un om care castiga 700 lei mai costa pe firma inca 380 lei, dari la stat . deci totalul este de 1100 lei.
      Scoli pentru formarea personalului lucrator i8n comert nu prea mai exista in ziua de azi..vezi doar limbi straine (ce bine se poate comunica in hipermarket cand esti nervos si poti trimite clientul udeva fara ca saracul sa inteleaga) sau IT sau fel si fel de denumiri fancy din care nu poti forma viitorul tarii..s-a apus ziua cand un lucrator comercial stia cu ce lucreaza..astazi stie doar unde lucreaza..ar fi multe si multe de comentat..insa a nu se uita un lucru..valabil ptr toti ..lucratorul comercial de azi NU initieaza (din pacate) discutie cu clientul..noi clientii suntem care abordam pe ei.deci tonul folosit va defini si tonul raspunsului..ca na..e mai placut sa auzi ( insotit de un zambet) habar nu am d-le ca unde este dar poate alt coleg va poate ajuta , sau ti se zice direct, scurt si cu ridicarea umarului ( ca sa-ti arate ca ii doare fix in c..ot de tine) ca….nu stiu! (sloganul lucratorului comercial de azi!:D)..
      p.s exceptiile intaresc regula:)

  • nu se intampla numai la selgros ci si in alte magazine ,insa o sa povestesc si eu o intamplare pe care sunt siguri ca au patito si alti daca au verificat bine factura ,vroiam sa cumpar ciuperci ,pe raft cutii desfacute ma-m uitat ca nu cumva sa fi desfacut cineva un bax si sa lase acolo asa cutia insa erau mai multe cutii si nici un bax,am intrebat un angajat care era acolo si mi-a spus ca se vad cutiile separat nu la bax,ajung la casa platesc dupa care ma uit pe factura ,pe fac era trecut pretul unui bax ,ma duc la reclamati ,ca nu poate sa imi restituie pe loc bani si sa vin a 2 zi ,si uite asa pierd fie timp sa imi recuperez bani sau bani daca nu mai duceam sa ii iau ,asta ca sa nu mai spun acuma ca vine si iarna cum schimba preturile la cauciuri acum o saptamana cauciucurile erau 193 lei acuma sunt 230 lei ,din acelasi stoc deci asta e treaba la noi

  • Buna frumos text. Prin acest text ti-am exprimat toate nemultumire fata de cele intalnite in Selgros. Sunt cu totul de acord cu cele mentionate de tine. Comportamentul unor angajati este sub orice critica. Casierele aproape ca nu te hartuiesc sau te bat daca indraznesti sa intrebi ceva de un pret sau altul. Dar eu cred ca totusi nu poti da vina pe firma la care lucreaza generalizarea nu este potrivita oricare ar fii imprejurarea. Mai de graba vad eu problema in cultura si civilizatia noastra de romani. In felul in care dorim sa fim in centrul atentiei sau sa fim importanti. Ea doreste sa se arate superioara fata de tine bazandu-se pe “experienta” ei. Nici partea cu sutele miile de clienti nu tine daca nu rezisti stresului si te descarci aiurea pe oameni nevinovati locul tau nu este in comert. Poti alege atatea alte domeni cum ar fii croitorie sau pantofarie atunci sa vezi tu italianul cum te rezolva si iti doresti comertul inapoi.
    In inchiere doar un proverb chinez: “Cine nu stie sa zambeasca sa nu isi deschida magazin”

  • Va salut pe toti.
    Pacat ca dupa 22 de ani nu avem respect de sine.
    Uneori este greu sa ai rabdare sa explici unui client de ce sunt afisate etichetele cu doua preturi.
    Mandria si necunostinta clientilor sunt bariere foarte mari.
    Cand gresesc cei din jurul nostru suntem foarte duri,iar cand vine vremea sa recunoastem greselele personale, toti dau vina pe cei din jur, fug.
    Pentru ca sunt lucrator comercial (Vanzator) si imi respect meseria imi cer scuze pentru cele patimite in Selgros.
    Cu toata stima si respectu.
    Un vanzator pe care il poti intalni peste tot.

  • Suntem satui cu totii de specimene ca tine mai Aleks, de oameni plini de fitze care au pretentii de la altii dar nu sunteti buni de nimic. Si voi toti, cei care cereti respect dar voi insiva nu stiti sa respectati, mai lasati figurile!!! este adevarat ca noi, romanii lasam mult de dorit din multe puncte de vedere dar inainte sa judeci pe cineva uita-te mai intai la tine. sunt convins ca voi, cei care acuzati angajatii din supermarket-uri habar nu aveti cata munca depun acesti lucratori comerciali pentru un salariu mizer. multi aveti impresia ca acestia doar patruleaza printre rafturile magazinului. ei bine, mai documentati-va inainte sa vorbiti. Ca sa nu mai spun ca acum in Selgros de exemplu, exista un singur angajat pe tura. si cum sa se descurce cu marfa, mailuri de mai sus de la cei mai mari care le cer diverse plasari cu termen de finalizare in 30 minute, service, case, plasari speciale, etichete, clienti crizati si multe altele.

  • huuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuoooooo!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Nu as vrea sa fiti clienti Selgros Galati,eu am avut mari probleme cu produsele,preturile la raft,ofertele lor,stocuri si multe altele,de multe ori am rezolvati cu lucratori de pe raion care sunt spirt dar am intampinat o probema ceva mai dificila si am mers la seful ,directorul Toader.Asta in afara de aroganta si prostie nu poate debita nimic,explic problema ,sunt vinovati 100% si el da asa e mergeti la colegul(seful de raion),de atunci am schimbat macazul si cumpar doar de la metro,la selgros sa ramana cu sefii lor aroganti care nu stiu sa comunice cu clientii si dau problemele spre rezolvare sefilor de raion care nu au nici o putere de decizie

  • Ba, ma lasi?!? Cumpar de la Selgros Brasov de cand s-a deschis. Si au trecut atatia ani si nu am avut probleme. Cumpar de mii de lei (noi) saptamanal. Asa cum spunea cineva mai sus, ei nu isi pun baza in clientii ca tine, ci in cei ca mine.
    Si apropo, de unde ai tu legitimatie sa intri?!? Ai imprumutat-o pe a lu´ vecinu care are un butic? Ca oriunde (nu se intampla doar in Romania), pot aparea diferente intre pretul de raft si cel de la casa. Dar daca stii sa vorbesti si esti “om”, atunci vei fi tratat ca un “om” (iar pretul de cumparare va fi cel de la raft). Daca incepi si te comporti ca un animal, atunci asa vei fi tratat.

  • Ambele tabere aveti dreptate. Insa doar pe rand..si daca vreodata cineva inceasrca sa rezolve problemele existente in comert atunci sa inceapa cu legislatia in vigoare. Stiati ca a fi lucrator comercial este o PROFESIE?..la fel ca si a fi doctor sau proiectant sau jurist sau etc..doar ca mai prost platit. INSA, in momentul de fata legile in vigoare spun: angajezi in comert pe cineva care are bacalaureat atunci nu poti angaja altfel decat calificat, nicidecum necalificat..si aici ma refer la faptul ca indiferent daca ionel a terminat filologie sau informatica, eventual are diploma bacalaureat pe care scrie strungar , el tot ca LUCRATOR COMERCIAL poate fi angajat..daca este angajat ca personal calificat atunci firma se intreaba ca de ce sa mai investeasca in calificarea lui?!..dar daca gigel a avut tangenta cu comertul doar cand isi vindea de acasa cate ceva ca sa faca rost de bani de buzunar, atunci sa nu va mirati ca habar nu are de anumite reguli elementare , pe care un lucrator comercial trtebuie sa stie inainte sa se angajeze.
    De unde sa stie cum sa se comporte cu clientii crizati care indrznesc sa intrebe unde gasesc produsul x sau y, eventual au tupeul sa faca reclamatie ca una scrie pe raft si alta este situatia cu casierita…Majoritatea acestor lucratori comerciali aflu ca exista mai mult decat ei sunt obisnuiti sa consume doar cand ajung a fi lucratori comerciali. Ptr ca multinationalele cauta forta de munca ieftina, ca sa poate sa mentine cheltuielile sub control..altfel n-au cum sa ofere preturi atractive..nu uitati ca un om care castiga 700 lei mai costa pe firma inca 380 lei, dari la stat . deci totalul este de 1100 lei.
    Scoli pentru formarea personalului lucrator i8n comert nu prea mai exista in ziua de azi..vezi doar limbi straine (ce bine se poate comunica in hipermarket cand esti nervos si poti trimite clientul udeva fara ca saracul sa inteleaga) sau IT sau fel si fel de denumiri fancy din care nu poti forma viitorul tarii..s-a apus ziua cand un lucrator comercial stia cu ce lucreaza..astazi stie doar unde lucreaza..ar fi multe si multe de comentat..insa a nu se uita un lucru..valabil ptr toti ..lucratorul comercial de azi NU initieaza (din pacate) discutie cu clientul..noi clientii suntem care abordam pe ei.deci tonul folosit va defini si tonul raspunsului..ca na..e mai placut sa auzi ( insotit de un zambet) habar nu am d-le ca unde este dar poate alt coleg va poate ajuta , sau ti se zice direct, scurt si cu ridicarea umarului ( ca sa-ti arate ca ii doare fix in c..ot de tine) ca….nu stiu! (sloganul lucratorului comercial de azi!:D)..
    p.s exceptiile intaresc regula:)

  • Asta care a scris articolul este un frustrat.

  • ce ai vrea sa iti dea toata lumea dreptate si sa sustina ce ei tu chef sa afirmi. din punctul meu de vedere ar trebui ca tu sa te mai documentezi si at sa poti sustine si scrie parerea ta despre ce nu iti convine si mai ales cred ca esti precum colectivul de ca care tot afirmi numai din limbajul folosit mi-am dat seama.

  • esti mai prost ca noaptea atit tu cit si tact-o mai vino o da ta in magazin si ai sa vezi ca nu este asa, dar cred ca esti pus sau lucrezi la metro si faci pub. negativa………….

Leave a comment