Orgoliul unora
Tare mă amuz când întâlnesc replici de genul ”ce trafic slab ai, mai ai până să mă ajungi”, venite de la unii care dau pe dinafară de mândri ce sunt. Oameni care au făcut fix un rahat la viaţa lor. Păcat că unii din cei cărora li se adresează replica respectivă, fără să se deranjeze prea tare, încep şi îşi înşiră linkurile către proiectele la care au lucrat. De asmenea, păcat că ăştia “împliniţii” nu se gândesc uneori că traficul despre care vorbesc este unul select, nu vizitatori la grămadă, care mai de care mai inteligent.
Având în vedere că mi s-a spus şi mie asta (nu în aceeaşi formă), nasol că acest blog nu e terminat. Mai am câte ceva de adăugat/modificat, iar de promovare, până în momentul faţă, pot spune că e aproape de 0. Mişto, nu?
Tags: blog






Si totusi, uitandu-ma in jur zic si io ca nea Arhi:
BA NENE, important nu e traficul, ci numarul celor care comenteaza, pentru ca asta inseamna ca macar si in fuga si in diagonala si tot iti citesc articolul.
;)
Corect.
Să înţeleg că “zicala” lui Arhi a devenit deja celebră, chiar dacă se ştia lucrul respectiv? :)
va fi mult mai bine dupa ce il vei finaliza.